Ce este dragostea?

Nu numai scriitorii și poeții scriu despre dragoste, ci și psihologii. Diferența dintre noi și ceilalți este că văzută prin prisma psihologiei dragostea capătă o latură pragmatică și acest lucru nu este deloc rău pentru că nu este suficient numai să spunem cât de frumoasă este dragostea și cum este ea, dar dacă ea este descrisă corect, atunci acest fapt îi poate ajuta mult pe profesioniști atunci când cuplurile au nevoie de ajutor din partea lor.

Cea mai cunoscută teorie legată de dragoste este teoria triunghiulară descrisă de Sternberg în 1986. Aceasta spune că există mai multe tipuri de dragoste (dragoste adevărată, sentimentală, platonică, prietenie și senzualitate) și acestea sunt determinate de trei vectori componenți ai dragostei: intimitatea, pasiunea și decizia/angajamentul.

Intimitatea este în principal emoțională/afectivă și implică sentimente de căldură, apropiere sau conexiune. Dacă într-o relație exista numai intimitate avem atunci de-a face cu simpatia, nu cu dragostea.

Pasiunea este motivațională și se referă la trebuințele care determină atracția sexuală/fizică, actul sexual și fenomenele asociate. O relație predominată de acest factor va fi una intens pasională, va fi o relație ce se numește senzualitate.

Angajamentul este de natură cognitivă și reprezintă atât deciziile pe termen scurt de a iubi pe cineva, cât și angajamentele pe termen lung de a menține dragostea. Relația unde exista numai angajament este una goală, se numește dragoste goală.

În funcție combinația dintre acești factori rezultă mai multe tipuri de dragoste.

  • Acolo unde este intimitate și angajament avem de-a face cu o dragoste de companie, în care cei doi se simt bine împreună, comunică bine, doresc să petreacă mult timp împreună, dar rutina este la ea acasă, lipsește pasiunea. Acum gândiți-vă la unele din cuplurile în vârstă pe care le cunoașteți și recunoașteți că îi admirați pentru prietenia lor, pentru rezistența relației lor în ciuda anilor și a vicisitudinilor.
  • Acolo unde avem intimitate și pasiune avem dragostea romantică. Aceasta înseamnă că cei se doresc foarte mult din punct de vedere sexual, au o bună comunicare, dar nu au un angajament de a rămâne unul lângă altul.
  • Dragostea pasională, pe care autorul teoriei o consideră a fi o pierdere de vreme înseamnă pasiune și angajament. Mai precis, cei doi au un bun raport sexual și își doresc să rămână împreună pentru multă vreme, dar comunicarea lor în afara altor aspecte decât cele sexuale este deficitară. Filmele și romanele din ultimele decenii sunt pline de povești în care este descrisă dragostea pasională. Înainte să existe „50 Shades of Grey” a existat ”9 And A Half Weeks” și câte și mai câte… Povești frumoase, pline de pasiune, te atașezi de povestea lor și vrei tare mult ca ea să dureze. În filme și cărți acest lucru se mai întâmplă (după ce autorul primește milioane de dolari ca să scrie povestea până la o nuntă ca în basme), dar în realitate este destul de puțin probabil. Amanții se căsătoresc, dar dacă nu își asumă și comunicarea reală în relația lor, totul se sfârșește. Ca să nu mă credeți o cinică, vă recomand să priviți desenele animate cu Pepe le Pew (sconcsul acela mereu îndrăgostit de o persoană nepotrivită). Aceea este dragostea pasională! 😀
  • În fine, dragostea adevărată conține toate aceste aspecte, atât intimitate, cât și pasiune, dar și angajament.

Dacă sunteți genul de persoană care procesează mai ușor informațiile de natură vizuală, atunci redau mai jos modelul grafic al teoriei lui Sternberg și cred că el vă va fi cu adevărat de ajutor să înțelegeți ce exprimă autorul:

love3

M-am tot gândit astăzi la un film sau o carte pe care să vi le recomand în care să fie vorba despre o poveste reală de dragoste. Din păcate nu mi-a venit nimic în minte și mi-am dat seama de ce – dragostea adevărată se trăiește în discreție, despre ea nu scriu scriitorii, poeții doar visează la ea, un film în care doi oameni se iubesc, comunică real și sunt loiali și complet angajați este plictisitor pentru marele public… Dar cred că cele mai frumoase rânduri despre dragoste au fost scrise în Sfânta Scriptură. Dacă vă faceți puțin timp, vă invit să citiți Cântarea Cântărilor și veți înțelege multe despre dragoste. Sau, deoarece Cântarea Cântărilor este prea lungă să o redau aici, vă invit să citiți ce a scris Apostolul Pavel:

Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, Capitolul 13

1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.

2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.

3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.

4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.

5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.

6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.

7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.

8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;

9. Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.

10. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.

11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.

12. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.

13. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.

Multă sănătate și zile binecuvântate,

Lavinia Stupariu, psiholog clinician

Logo_ProVita_FaraSlogan_color_TransparentBackgound-2

Strada Teodor Mihali nr. 38-40 (zona FSEGA) Cluj-Napoca

Telefon 0264.431.891/0748.127.021

e-mail (pentru consiliere online): lavinia.stupariu@gmail.com

www.clinicaprovita.ro

BIBLIOGRAFIE
Sternberg, R. J. (1986). A triangular theory of love. Psychological review, 93(2), 119.

Extrasul din Biblie este preluat din Biblia Ortodoxă, vezi http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=12&cap=13 (02.08.2015)

Advertisements

About Lavinia Stupariu

Sunt psiholog clinician și lucrez la Clinica ProVita din Cluj-Napoca. În prezent sunt plecată la studii de specialitate în Marea Britanie. Specializarea mea este psihologia clinică aplicată în obstetrică-ginecologie. Lucrez cu femei însărcinate și mame cu copii mici (primele 1.000 de zile) sau preșcolari. În 2016 am inițiat în cadrul Bisericii Ortodoxe un proiect de educație perinatală și suport pentru părinții care au copii cu vârste cuprinse între 0 și 7 ani la care au participat circa 200 de părinți. La clinica unde lucrez și în colaborare cu medicii de familie din Cluj am ințiat în luna octombrie 2016 un proiect de screening și interventie pentru depresia post-natală și tulburările de anxietate din perioada perinatală la care au participat peste 600 de mame. Domeniile mele de interes sunt nașterea naturală, psihoginecologia, dezvoltarea cognitivă și socio-emotională a copiilor mici cu debut în perioada prenatală, tulburările psihice specifice perioadei post-natale și mai ales psihologia și medicina evidence-based.
This entry was posted in Ea și el and tagged , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s