Ce este vaginismul? (Partea a II-a)

Revin cu discuția pe tema vaginismului, dar nu înainte să spun că am remarcat cu mare uimire cât de multe vizualizări a avut articolul precedent pe această temă. Sincer, nu îmi imaginam că acel articol va găsi multe persoane interesate…. Acest fapt mă face să fiu profund recunoscătoare pentru faptul că așa de mulți oameni îmi apreciază munca și mă determină să fiu mai responsabilă și mai bine pregătită pentru a oferi cele mai bune informații pentru cititorii mei. Vă multumesc mult de tot pentru încrederea în mine, mă onorează enorm și în același timp, spun din nou, mă responsabilizează și mai tare.

Astăzi am să vă prezint câteva informații despre intervenția în cazul vaginismului. Voi discuta pentru început pe scurt despre câteva aspecte generale privind intevenția în cazul vaginismului, apoi am să detaliez informațiile despre tratamentul vaginismului din punct de vedere al psihoterapiei cognitiv-comportamentale deoarece aceasta este cea care a fost demonstrată a avea cele mai bune rate de succes, cele mai scăzute rate de eșec și mai ales, schimbarea dorită apare cel mai repede, după numai câteva ședințe.

           Intervenție în cazul vaginismului

Vaginismul este probabil o problemă foarte veche. Documente istorice care să ateste existența acestei tulburări datează încă din Egiptul Antic. Prima descriere a vaginismului apare într-un document al lui Trotula de Salerno care descrie ”boala femeilor” ca fiind o ”îngustare a vulvei atât de puternică încât și femeile seduse anterior pot părea a fi virgine”(Engman, 2007).

Termenul de vaginism a fost introdus de ginecologul J.Marion Sims în 1862, când a descris o contracție asemănătoare unui reflex a musculaturii circumvulvare la încercările de penetrare vaginală și a numit-o vaginism. Conform lui Sims, vaginismul poate fi ușor vindecat printr-o operație chirurgicală prin care mușchii vaginali sunt secționați și intrarea vaginală este deschisă, ulterior recurgându-se la exerciții cu dilatatoare de sticlă. Specialiști precum Scanzoni și Thornburn (1867, 1885) au pus curând sub semnul întrebării această metodă, ei sugerând folosirea dilatatoarelor și dilatarea sub anestezie. Totuși, intervenția chirurgicală a rămas tratamentul standard la începutul secolului XX. În 1909 Waltherhard a prezentat teoria spasmului muscular vaginal ca fiind o reacție fobică ce rezultă în urma fricii de durere din partea femeii și recomanda psihoterapia și educația pentru a rezolva problema. Între anii 40 și 70 ai secolului XX vaginismul a fost descris de teoria psihanalitică ca fiind un simptom de conversie sau o reacție isterică (Fenichel 1945; Musaph 1965) iar terapiile sugerate, dacă existau, erau psihoterapia clasică, hipnoza si tranchilizantele. Teoria psihanalitică clasică descria vaginismul ca o tulburare de conversie determinată de conflicte psihosexuale nerezolvate în copilăria mică și pe baza acestei teorii DSM III descria vaginismul ca fiind un simptom protector și defensiv împotriva unei violări percepute ca anxioase (Silverstein, 1989).

Masters și Johnson (1970) au descris vaginismul ca un exemplu clasic de tulburare psihosomatică și au susținut că există rate excelente de succes dacă femeia urmează ședinte de terapie comportamentală orientată sexual (Engman, 2007).

Managementul dispareuniei și vaginismului presupune o serie de condiții, dintre care menționăm:

  • Tratamentul cognitiv al dispareuniei
  • Educație sexuală în cazul vaginismului
  • Controlul activității musculare vaginale
  •  Autoexplorarea anatomiei sexuale
  • Antrenament de control al relaxării
  • Împărțirea controlului cu partenerul
  • Intromisiunea penisului sub controlul femeii
  • Transferarea controlului intromisiunii partenerului
  • Explorarea fobiilor (dacă sunt prezente).

Durata medie de tratament este de 20 de ședințe dar dacă ședințele nu sunt săptămânale, durata tratamentului se poate dubla. Problema cea mai dificilă pentru femei și pentru terapeuți este faptul că multe femei renunță la tratament înainte ca simptomatologia să se remită total (Biswas, Ratnam, 1995). Frecvența ședințelor de terapie variază de la una la patru ore pe săptămână, în funcție de nevoile individuale ale pacientelor. Intervalele dintre ședințele de tratament sunt necesare pentru a se obișnui și a integra schimbările petrecute. Cea mai importantă variabilă în determinarea unui evoluții pozitive este, totuși, suportul pe care îl are femeia în timpul tratamentului pentru a se putea controla anxietatea produsă de momentul penetrării. Pacienta se află în dilema de a urma un tratament care să o facă să accepte lucrul de care se teme cel mai mult, adică penetrarea.

În mod ideal această anxietate trebuie abordată în timpul terapiei de cuplu pentru ca anxietatea să nu conducă la întreruperea tratamentului sau la refuzul în continuare al femeii de a accepta posibilitatea penetrării. Tratamentul curent se adresează cauzelor profunde ale vaginismului și includ:

  • combinație de terapie de cuplu;
  • exerciții individuale de relaxare pentru femeie;
  • exerciții de cuplu orientate pe creșterea sensibilității prin folosirea progresivă a unui dilatator de plastic sau a degetului care se inseră intravaginal pentru a alungi progresiv deschiderea mușchilor contractați (Shaw, 1994).

Deoarece cauzele vaginismului sunt predominant psihologice, principiul abordării terapeutice va viza relaxarea pacientei în vederea îndepărtării anxietății.

Principiile fundamentale ale tratamentului vor fi aceleași ca pentru orice altă disfuncție sexuală: responsabilitate mutuală, informare și educație, schimbarea atitudinală și comportamentală, eliminarea anxietății legată de actul sexual, creșterea nivelului de comunicare, schimbări în definirea sex-rolurilor și a stilului de viață. Rata de vindecare este de 80-100%, iar abordarea psihosomatică este cea care asigură acest succes terapeutic ridicat (Kenneth, Goldfischer, Altman, 2006). După ce a fost vindecat, vaginismul nu poate reveni, vindecarea fiind definitivă (Tudose, 2008).

         Intervenție cognitiv-comportamentală în cazul vaginismului

Lucrări extinse care să descrie terapia cognitiv-comportamentală pentru vaginism nu sunt numeroase, cele mai multe au la bază studii de caz, însă a fost identificat un studiu extins realizat de Engman (2003) în care au fost implicate mai multe femei și eficacitatea intervenției cognitiv-cmportamentale a fost comparată cu alte metode de remitere a simptomatologiei. Astfel, femeile incluse în acest studiu au urmat un tratament așa cum a fost descris de Wijma și Wijma (1997) cu sesiuni săptămânale sau bilunare. A fost folosită desensibilizarea sistematică prin expunere treptată la penetrare într-un context caracterizat de relaxare totală a musculaturii pelviene, de calm și control total al situației de către femeie. Pentru început femeile au învățat cum să contracte în mod conștient și cum să relaxeze musculatura pelviană folosind exercițiile Keggel. Apoi, s-a recurs la o ierarhizare a situațiilor care provoacă reflexul: vestibulul genital fiind atins tot mai aproape, penetrare cu unul până la două degete din partea femeii, penetrare din partea partenerului folosind unul-două degete, penetrare cu penisul în condițiile în care femeia deține controlul și penetrare cu penisul în care bărbatul deține controlul (coitul tehnic). Toate ședințele de training au fost desfășurate astfel încât reflexul să nu apară.

Femeile au primit instrucțiuni verbale și scrise privind temele de casă iar progresul făcut în urma efectuării temelor de casă a fost măsurat cu Scala De Comportament Vaginal (Wijma și Wijma, 1997). În această scală femeile au înregistrat ce ședință de training au urmat și a estimat intensitatea durerii și a fricii înainte, în timpul și după ședința de training, pe o scală de la 0 la 10. O ședință ideală avea ca rezultat un scor pe scala de măsurare egal cu 0.

De asemenea, ședințele de educație au fost foarte importante atât pentru femeie, cât și pentru cuplu în general. Pentru început i s-a explicat femeii ce este vaginismul, în ce condiții apare, ce tratament va urma iar această conceptualizare clinică a avut un rol important pentru bunul mers al terapiei. Pe toată perioada intervenției cuplul a fost rugat să se abțină de la a întreține relații sexuale și intervenția a fost considerată a fi încheiată atunci când scopul terapeutic individual al femeii a fost atins. În cele mai multe cazuri femeile au atins scopul intervenției atunci când a avut loc coitul tehnic și acesta a fost considerat a fi de fapt scopul final al terapiei.

Rezultatele finale ale studiului au demonstrat faptul că femeile care au fost tratate folosind terapia cognitiv-comportamentală au fost semnificativ mai bune atât pe termen lung cât și pe termen scurt, astfel că durerea a dispărut în cele mai multe cazuri fără un alt tratament specific. Pe termen lung 59 de femei au reușit să întrețină relații sexuale și să se bucure de acestea. Fiecare a 10-a femeie cu vaginism s-a vindecat și ca urmare a conceptualizării clinice, de unde rezultă rolul deosebit de important al cognițiilor pe care femeia le are față de relațiile sexuale.

Cam atât despre vaginism. Dacă unele informații au fost mult prea tehnice și aveți întrebări pe această temă, le aștept cu mare interes fie pe blog sau pe pagina de Facebook.

Multă sănătate și zile binecuvântate,

Lavinia Stupariu, psiholog clinician

Logo_ProVita_FaraSlogan_color_TransparentBackgound-2

Strada Teodor Mihali nr. 38-40 (zona FSEGA) Cluj-Napoca

Telefon 0264.431.891/0748.127.021

e-mail (pentru consiliere online): lavinia.stupariu@gmail.com

www.clinicaprovita.ro

BIBLIOGRAFIE

Biswas A, Ratnam SS (1995). Vaginismus and the outcome of treatment. Ann Acad Med Singapore; 24: 755-8.

Engman, M., Wijma, K., and Wijma, B. (2007), Long-term follow-up of cognitive behaviour therapy in women with superficial coital pain and vaginismus, In manuscript.

Fenichel, L. (1945) The psychoanalytic theory of neurosis, Norton, New York.

Musaph, H., (1965) Vaginismus , a sexological view, Bohn, Haarlem.

Scanzoni, v., (1867)  Über Vaginismus, Wien Med Wochenschr, 17 274-275.

Shaw J. (1994) Treatment of primary vaginismus: a new perspective. J Sex Marit Ther; 20: 46-55.

Thorburn, J. (1885), A practical treatise of the diseases of women, Charles Griffin and Company, London

Wijma, B., and Wijma, K. (1997), A cognitive behavioural treatment model of vaginismus, Scand J Behav Ther, 26 145-156.

Advertisements

About Lavinia Stupariu

Sunt psiholog clinician și lucrez la Clinica ProVita din Cluj-Napoca. În prezent sunt plecată la studii de specialitate în Marea Britanie. Specializarea mea este psihologia clinică aplicată în obstetrică-ginecologie. Lucrez cu femei însărcinate și mame cu copii mici (primele 1.000 de zile) sau preșcolari. În 2016 am inițiat în cadrul Bisericii Ortodoxe un proiect de educație perinatală și suport pentru părinții care au copii cu vârste cuprinse între 0 și 7 ani la care au participat circa 200 de părinți. La clinica unde lucrez și în colaborare cu medicii de familie din Cluj am ințiat în luna octombrie 2016 un proiect de screening și interventie pentru depresia post-natală și tulburările de anxietate din perioada perinatală la care au participat peste 600 de mame. Domeniile mele de interes sunt nașterea naturală, psihoginecologia, dezvoltarea cognitivă și socio-emotională a copiilor mici cu debut în perioada prenatală, tulburările psihice specifice perioadei post-natale și mai ales psihologia și medicina evidence-based.
This entry was posted in Psihoginecologie and tagged , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s