Nu mai am timp de nimic!

Vă amintiți filmul Gladiator? Personal, l-am văzut de câteva ori (nu știu să spun exact, dar este ca o adicție în cazul meu :D). Este în film o secvență în care Commodus își ucide tatăl, iar ultimele cuvinte ale tatălui său, sunt acestea ”Your faults as a son is my failure as a father”. Ca psiholog ce a lucrat mulți ani la rând cu copii și părinți, găsesc că nimic nu este mai adevărat. Ce cuvinte puternice, cât de mult adevăr cuprind în ele!

Am întâlnit în profesia mea părinți de tot felul. Unii mai diferiți decât alții. Am întâlnit părinți de la care, în ciuda a toată pregătirea mea teoretică și experiența mea practică am ajuns să spun că am ce învăța de la ei. Am cunoscut părinți generoși cu copiii lor, părinți implicați în viața copiiilor lor, părinți care s-au sacrificat pentru copiii lor fără să ceară nimic în schimb… dar ca psiholog ajungi să cunoști și părinți care după ce pleacă din cabinetul tău îți lasă un gust amar, foarte amar și tare multă tristețe în suflet. Părinți care nu aveau chef de copiii lor, care erau deja uimiți că ceea ce ei așteptaseră de la viața de părinte nu trăiau acum, părinți extrem de iresponsabili, imaturi, furioși, agresivi, imorali, care mint, egoiști, etc…. Din gura lor am auzit cel mai mult expresia „nu am timp de copil”. Rezultatul? Copii care veneau la grădiniță cu întârziere, copii triști, adesea obosiți pentru că părinții se uitau până târziu la televizor și copiii adormeau la ore foarte târzii, copii agresivi, adolescenți pierduți, cu tendințe suicidare, care se droghează, obraznici, agresivi, imorali, care mint, egoiști, etc…

În aceste condiții mi s-a cerut să intervin de fiecare dată. Uneori am găsit urechi care să mă asculte, inimi care să se deschidă și părinți care își iubesc sincer copiii și care atunci când greșesc, admit cu mintea și inima deschisă greșeala făcută și o corectează atât pentru bine său însăși, dar mai ales pentru cel al copilului.

Aceste întâmplări m-au dus cu gândul la o concluzie importantă – timpul și atenția oferite copilului tău sunt picioarele puternice pe care odrasla ta va păși ca adult. Așa că astăzi aș vrea să vorbesc despre aceste două daruri gratuite pe care le oferim copilului nostru și care au o imensă importanță atât în prezent cât și în viitor.

Dacă îmi permiteți, am să vă spun exemplul meu personal nu pentru a vă arăta ce grozavă sunt (departe de mine acest gând), ci pentru a servi ca exemplu pentru situația de față. Am trei nepoțele și de curând Dumnezeu ne-a mai binecuvântat cu un băiețel. Îmi iubesc nepoții ca pe lumina ochilor, în condițiile în care nu am copiii mei proprii și personali, aceștia sunt copiii mei proprii și personali și vor fi așa până voi închide ochii pentru lumea aceasta. Când sunt cu ei toată energia mea este pentru ei. Mi s-a întâmplat de multe ori să îmi spună una din nepoțele că vrea o anumită prăjitură și să mă apuce ora 4 dimineața făcând-o, să îmi spună că vrea să o ajut cu un referat și să ajungă apoi să aibă cel mai frumos și bun referat din clasă. De ce? Pentru că timpul meu pentru ele este cel mai prețios! Nu există pentru mine în prezența lor internet, televizor, telefon, muncă sau orice altceva. Lumea întreagă să se prăbușească și nu îmi pasă! Oricât de obosită sunt, oricât am de mult de lucru, de citit, orice am de făcut rămâne pe locul doi. Ele sunt cele mai importante. Munca mea este importantă, încerc să fiu cât mai bună în profesia mea, dar când este vorba despre familie, aceasta este prima. De ce? Pentru că încă de când eram în facultate și aveam o sete nebună de cunoaștere și afirmare mi-am dat seama că oricât ar fi de grozavă o carieră, ea nu oferă decât în mică măsură satisfacții, când ai ajuns acasă, ești singur, dacă ești bolnav ești singur, dacă mori rămâi un nume mare și atât. La bătrânețe un excelent profesionist are de oferit o avere copiilor săi de care se simte străin. Cu copiii cărora le-ai fost oferit timp și dragoste nu poți spune vreodată că rămâi singur nici măcar după ce ei au plecat la casele lor. Așa cred eu, nu este neapărat necesar să creadă toată lumea la fel.

Cum oferim timp copiiilor? Îmi aduc aminte bine ce a însemnat comunismul și cum a fost momentul în care viața a luat o altă turnură după Revoluție. Ce s-a schimbat? În primul rând a apărut cu o și mai mare putere dorința de a avea. Ce să ai? ORICE! Haine, încălțăminte, mașini, case, mâncare, orice poate fi cumpărat cu bani. Orice care să fie mai frumos, mai sclipitor, mai scump și totul dintr-o compensare a lipsurilor teribile acelor ani. Vreme de cel mult 5 ani se justificau aceste lucruri, acum e deja dramatică situația. Dacă vine peste noi un cataclism, ce putem lua cu noi la repezeală? Casa aia frumoasă, canapeaua aia din piele, televizorul 4K, tableta ultimul tip…? Nimic din toate ! Numai așa ne dăm seama că muncim, de fapt, pentru nimicuri și pierdem astfel din vedere ce este mai important – familia noastră. Le cumpărăm lucruri inutile, jucării cu care nu se vor juca decât pentru puțin timp deoarece curând va apărea o altă jucărie și mai atrăgătoare, nu au un stilou, au câte cinci în penar, nu au câteva haine bune, ci unele de firmă și de multe sunt de proastă calitate. Cât costă acestea? Timpul nostru! Pentru că în loc să stăm cu ei lucrăm peste program, ba chiar ajungem să lucrăm în alte țări și să cumpărăm stilul de viață de acolo în condițiile de aici. Așa nu mai rămâne timp pentru ce este cu adevărat important. Pe lângă asta, după ce venim frânți de oboseală acasă, televizorul devine prietenul de încredere. Apoi dormim și de cum răsare soarele o luăm de la capăt.

Nu este asta viață! Dacă ne-am născut pe lumea asta doar ca să muncim și cu banii câștigați să cumpărăm diverse și să achităm facturi, atunci asta nu se poate numi viață, ci supraviețuire. Iar fericirea nostră nu are nimic de-a face cu politicienii mult blestemați, ci cu alegerile noastre. Așa de prost gândim despre noi încât ajungem să suplinim acest fapt cu lucruri materiale în loc să ne încărcăm sufletul cu copiii noștri. Cum adică?

  • vorbim cu copiii privindu-i în ochi, punându-le întrebări, ascultându-i. întrebați-i cine sunt prietenii lor, de ce le place să își petreacă timpul cu acei copii, pe cine iubesc, ce artist le place și de ce. Ascultați-l și pe Justin Bieber sau pe Hanna Montana dacă este nevoie și apoi vorbiți-le despre muzica anilor voștri, de Michael Jackson, de Queen, Guns and Roses, etc.
  • ne jucăm chiar și a mia oară în seara aceea Monopoly sau alt joc, ieșim afară la plimbare ținându-ne de mână acum, cât suntem sănătoși și puternici, nu așteptăm vremea ca copiii să ne plimbe prin parcul din curtea spitalului! Alergați cu ei, bateți mingea, învățați să faceți ceva împreună (să coaceți pâine, să coaseți, să tricotați, etc)
  • facem mâncare împreună, curățenie în casă, învățăm să facem o prăjitură împreună, ne uităm la un film cu Charlie Chaplin, citim împreună, le arătăm desenele copilăriei noastre și plângem împreună dacă ne întristează că Sandi Bell a rămas orfană
  • închidem odată pentru totdeauna televizorul! Din păcate acest lucru a devenit un membru de familie ce câștigă mai multă atenție din partea nostră decât orice altceva. Privitul hipnotic în ecranul televizorului nu înseamnă că ne petrecem timpul împreună! Televizorul nu se lasă pornit în ideea că va începe în curând altceva mai bun sau că zgomotul său ne face să nu ne mai simțim singuri. Pentru asta există radio. Ați ascultat cu copiii emisiunile de pe postul de radio pentru copii? Da, există un post de radio ce emite 24 din 24 numai pentru copii. Ați ascultat împreună o poveste sau o piesă de teatru radiofonic? Dar mai mult decât atât, ați discutat despre ce v-a impresionat din ea?
  • țineți-i de mână, pupați-le mâinile care au crescut și povestiți-le despre cum erau când erau bebeluși, ce năzbâtii făceau, cât erau de drăguți. Nimeni nu poate spune că se satură să audă astfel de povești
  • o bataie cu perne e teribil de distractivă, râsul copiilor în plin război cu perne e neprețuit. Jucați-vă v-ați ascunselea prin casă, jucați jocurile copilăriei dvs

Am scris numai câteva idei, lăsați-vă conduși de creativitate și de aducerile aminte despre propria copilărie și oferiți-le copiilor dvs dragostea. Ce fel de dragoste să oferim? Dragostea aceea autentică, eliberatoare, securizantă, blândă!

Mai știți care au fost cuvintele lui Commodus la replica tatălui său? „I would have butcher the whole world… if you would only love me!”(„Aș fi măcelărit lumea întreagă…dacă numai m-ai fi iubit!”). De ce credeți că întâlnirea dintre tată și fiu a avut acel deznodământ? Pentru că Marc Aurelius a căutat mereu gloria, era marele împărat al Romei dar timp și atenție pentru copiii lui nu avea. Așa că faceți astăzi pentru copiii dvs ceva ce va avea ecou peste ani, peste o viață și în veșnicie

Multă sănătate și zile binecuvântate

Lavinia Stupariu, psiholog clinician

Logo_ProVita_FaraSlogan_color_TransparentBackgound-2

Strada Teodor Mihali nr. 38-40 (zona FSEGA) Cluj-Napoca

Telefon 0264.431.891/0748.127.021

e-mail (pentru consiliere online): lavinia.stupariu@gmail.com

www.clinicaprovita.ro

Advertisements

About Lavinia Stupariu

Sunt psiholog clinician și lucrez la Clinica ProVita din Cluj-Napoca. În prezent sunt plecată la studii de specialitate în Marea Britanie. Specializarea mea este psihologia clinică aplicată în obstetrică-ginecologie. Lucrez cu femei însărcinate și mame cu copii mici (primele 1.000 de zile) sau preșcolari. În 2016 am inițiat în cadrul Bisericii Ortodoxe un proiect de educație perinatală și suport pentru părinții care au copii cu vârste cuprinse între 0 și 7 ani la care au participat circa 200 de părinți. La clinica unde lucrez și în colaborare cu medicii de familie din Cluj am ințiat în luna octombrie 2016 un proiect de screening și interventie pentru depresia post-natală și tulburările de anxietate din perioada perinatală la care au participat peste 600 de mame. Domeniile mele de interes sunt nașterea naturală, psihoginecologia, dezvoltarea cognitivă și socio-emotională a copiilor mici cu debut în perioada prenatală, tulburările psihice specifice perioadei post-natale și mai ales psihologia și medicina evidence-based.
This entry was posted in Mămici și pici fericiți and tagged , , . Bookmark the permalink.

One Response to Nu mai am timp de nimic!

  1. Ioana Moldovan says:

    wow cat adevar si in acest articol. L-am citit cu mare drag. i

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s