Cand inimioarele nu mai bat…

Când o femeie rămâne însărcinată, adesea își vede viitorul în lumini strălucitoare, își așteaptă cu nerăbdare bebelușul, se îngrijește de sănătatea lui atât cât îi stă în putere și mai ales speră că nimic rău nu se va întâmpla. Ei bine, uneori viitorul nu este deloc așa cum ni-l imaginăm și unele inimioare încetează să mai bată. Fie că se întâmplă în primele luni de sarcină, în ultimele sau imediat înainte de naștere, suferința emoțională a mamei este foarte intensă. Am să abordez astăzi un subiect mai puțin plăcut din viața unei femei – pierderea unui copilaș.

Probabil că unele dintre dvs ați văzut-o cu ceva vreme în urmă pe Bianca Brad cum vorbea la diverse emisiuni despre pierderea fetiței sale. Până la ea nimeni nu discutase vreodată în spațiul public despre copiii pierduți, ea a fost prima și cred că singura care și-a expus viața personală pentru a fi de folos mamelor și taților îndurerați din România. De ce a fost nevoie de acest lucru? Pentru că și la noi, ca și în alte părți ale lumii oamenii nu discută despre acest lucru, nimeni nu este dispus să asculte durerile părinților și aceștia rămân cu o mulțime de frustrări și răni neînchise. 

Subiectul acesta este foarte complex și azi îl voi aborda numai parțial. Ceea ce este important de știut este că pierderea unei vieți în acest fel afectează puternic pe toată lumea, ea are un impact asupra identității cuiva, asupra viselor sale și a constructelor sale de viață. În astfel de situații părinții au nevoie de susținere din partea celorlalți, de timp și de spațiu. Cine a trecut prin acest eveniment suferă foarte mult din punct de vedere emoțional și ca să înțelegem procesul de vindecare emoțională, ne ajută să cunoaștem stadiile durerii, așa cum sunt ele descrise de Kubler-Ross (2009): primul fapt când un astfel de eveniment are loc este cel al negării („Asta nu se poate să mi se întâmple mie.”), următoarea este furia („De ce eu?”), apoi apare negocierea („Voi fi mai bun/ă dacă…”), depresia (caracterizată de emoții puternice precum lipsa de speranță, frustrare, amărăciune, milă de sine, pierderea speranței și a viselor pentru viitor) și doliul (are loc acceptarea realității și a pierderii, este trăită experiența dureroasă a pierderii, are loc readaptarea la realitate – viața fără „obiectul” pierdut, identificarea binelui chiar și în situația de față, amintirile plăcute și stabilirea unei noi vieți).

Progresul emoțional nu este liniar deoarece durerea este complexă și individuală iar oamenii nu parcurg etapele așa cum este descris mai sus, ei pot să trăiască numai un anumit stadiu mai intens și să rămână acolo.

Ramsay și de Groot (1977, apud Cockburn, 2007) vorbesc despre un proces mai amplu al recuperării emoționale și acesta cuprinde: șocul (momentul acela în care emoțiile sunt sistate, parcă ne simțim anesteziați emoțional), dezorganizarea (incapacitatea de a face cele mai mici lucruri, de a lua cele mai mici decizii), negarea (acum este căutată o altă opinie medicală), depresia (sentimentul de gol interior, mai ales când mama literalmente a pierdut copilul și astfel s-a creat un vid fizic corelat cu golul său interior), vina („Dacă am făcut eu ceva greșit?” Mamele se învinuiesc de multe ori chiar și pentru lucruri pe care nu le pot controla), anxietatea (sau pierderea controlului emoțional sau teama generală legată de ce se va întâmpla pe viitor), agresivitatea (poate fi îndreptată împotriva celorlalți, familiei, medicilor, lui Dumnezeu, soartei, etc), rezoluția (moartea este asumată și se acceptă faptul că viața merge mai departe și că lucruri bune se vor ivi pe viitor) și reintegrarea (este acceptată situația întru totul și se reiau rutinele anterioare).

Am scris despre toate aceste etape deoarece poate sunteți o mămică ce tocmai și-a pierdut copilașul sau ați trecut cu ceva vreme dvs ori o persoana dragă printr-un astfel de eveniment. Poate că în acel moment nu ați înțeles prea bine nici situația legată de copil, dar nici ce se petrecea cu dvs și nu ați știut dacă va trece vreodată durerea și mai ales cum. Durerea trece în timp, cu ajutor de specialitate dacă sprijinul celorlalți este insuficient. Și mai trebuie să știți că uneori poate să apară o regresie emoțională, mai ales atunci când este vorba despre aniversarea evenimentului. Puteți să simțiți acest lucru și atunci când se împlinește data când bebelușul s-ar fi născut, ori când el a fost pierdut, când ați aflat că sunteți însărcinată, etc.

Din păcate, cultura noastră adesea ultramaterialistă nu ține cont de emoțiile noastre și auzim tot felul de lucruri nedorite când o inimioară nu mai bate. Cuvintele nepotrivite pot să vină de la personalul medical, de la familie, soț, membri familiei, prieteni sau colegi de muncă. Oamenii nu înțeleg de cele mai multe ori că un copil pe care niște părinți l-au dorit foarte mult nu mai este, că toate visele lor despre acel copil și statutul lor de părinți ai acelui copil s-au năruit. Dacă sunteți prietena unei mame care tocmai și-a pierdut bebelușul, vă rog să vă abțineți să spuneți cuvinte care o pot răni. Conform organizației Tommy, 95% dintre mamele care au pierdut un copil au auzit cuvintele de mai jos și fiecare dintre ele au tăiat mai adânc în inima lor:

  • Bine că s-a petrecut când sacina era mică.” Nu contează când se petrece, durerea este intensă indiferent de cât de mică e sarcina. Oare o mamă a unui copil de 2 ani își iubește mai mult copilul când el are 20?
  • Vor mai fi și alte ocazii.” Nimeni nu își face planul să aibă acum o sarcină și dacă e să o piardă, e ok, vor fi alte ocazii… Sunt multe cupluri care suferă de infertilitate, pentru ei pierderea unui copil este și mai dureroasă, mai ales că nu se știe în cazul lor dacă vor mai fi alte ocazii. ACEASTA a fost o ocazie, poate alta nu mai există. Și chiar dacă mai există alta, acest fapt nu înseamnă că acum durerea pierderii nu există și că acest copilaș nu a fost dorit și iubit.
  • S-a întâmplat dintr-un motiv necunoscut. ” O mamă pe care am cunoscut-o cu câțiva ani în urmă și-a pierdut copilașul când era însărcinată în 8 luni. A suferit mult și fizic când a născut bebelușul mort, a avut mult curaj atunci și când a așteptat rezultatele autopsiei, și când a venit autopsia, dar mai ales când i s-a spus că nu se știe de ce s-a întâmplat acest lucru, însă mintea ei nu i-a dat multă vreme pace pentru că nu știa de ce bebelușul ei care avea totul pregătit pentru venirea pe lume nu mai trăia
  • Bine că poți să rămâi însărcinată.” Cred că această replică și cea care urmează sunt măsura desăvârșită a cinismului. Decât să spui cuiva așa ceva, mai bine taci! O sarcină viabilă nu este la fel cu a trage cu arcul, ea implică persoana cu tot ceea ce înseamnă ea din punct de vedere psihic
  • Cel puțin nu era chiar un copil cu adevărat.” Vă invit cu mintea deschisă să studiați ce înseamnă dezvoltarea embrionară și fetală și veți vedea că avem mereu de-a face cu un copil adevărat. Oamenii se dezvoltă în stadii și un stadiu de dezvoltare nu este inferior altuia. Un preșcolar nu este inferior unui adolescent, ambii sunt persoane și oameni și simplul fapt că nu a văzut încă lumina lumii, acel copil pierdut nu este inferior altora, el este la fel de valoros ca toți oamenii din această lume.

Amintirile despre bebeluș sunt importante pentru părinți. În România mediul medical nu ajută prea mult părinții în astfel de situații, dar din practica internațională ar putea să fie adoptate și în clinicile noastre câteva aspecte pentru binele părinților. Cockburn (2007) susținea că niciodată nu a cunoscut părinți care să nu își dorească să aibă niște amintiri despre copilul lor, mai ales că regretul și doliul apar mai intens la circa 6 săptămâni, când mama revine la control. Am văzut în Statele Unite și în Anglia că părinților li se oferă o posibilitate să li se aducă aminte de copil și aceasta se poate referi la unele dintre următoarele:

  • să li se ofere posibilitatea părinților de a-și înmormânta copilul. Nu vă legați de practicile Bisericii Ortodoxe sau Catolice care nu pot face slujba de înmormântare pentru un copil nebotezat, vă asigur că există preoți care vă pot ajuta să vă înmormântați copilașul și să vină la cimitir să citească niște rugăciuni, Psalmi sau să cânte cu dvs o cântare ce vă aduce alinare.

28031e2d76f4b5f1c36dc1e2afb2af9d

  • în spital să existe posibilitatea ca asistentele medicale să printeze pe un suport de tip hârtie sau carton urma tălpii sau mânuței celui mic. Medicii și asistentele știu că uneori nu este posibil ca părinții să îl vadă pe cel mic, dar pot să facă un imprint cât de mic pe care apoi părinții să îl transforme într-un tablou.

30fb8ab7e2689954bcdd8405b2e5d0b8

  • dacă există posibilitatea, cereți să vedeți copilul. În primul rând dvs trebuie să vă asigurați că sunteți pregătiți psihic pentru acest fapt și apoi să îl cereți. Din ce cunosc, nici o lege nu există să nu se poată face acest lucru, dar cel mai important este ca dvs să fiți siguri că puteți să rezistați psihic să vedeți copilașul. Pe această pagină de Facebook puteți să vedeți cupluri care și-au făcut fotografii ale bebelușilor lor pierduți pentru că ei cred că viața lor, așa scurtă cum a fost, a fost importantă pentru familia lor și că acel bebe nu e uitat, el face mereu parte din familie.
  • scrieți un jurnal în care să vă exprimați sentimentele după pierdere. Acolo puteți să puneți și amintirile despre sarcină (analizele medicale, imaginile de la ecograf, fotografii cu dvs însărcinată, etc).
  • creați o amintire fizică despre copilaș. Fie că este un mormânt mic într-un cimitir și pe care îl vizitați des, fie că este un monument ca cel din imaginea de mai jos, orice e adecvat să vă amintiți de o viață mică ce v-a luminat existența.

pimgpsh-313x207

  • unele mămici își fac tatuaje pentru a-și aminti mereu de copiii lor

35c559d200000578-3665189-image-a-42_1467172549237

  • puneți-i celui mic un nume. Probabil că v-ați gândit deja la el, mai ales dacă bebelușul era măricel, dar dacă nu, alegeti-i un nume. Nu este o nebunie deloc, este un lucru normal.
  • dacă sunteți o persoană religioasă, aș vrea să vă invit să vedeți mai jos două icoane. Ele sunt ortodoxe și în prima este Domnul Iisus cu inocenții uciși de Irod, iar în a doua, este Maica Domnului protejându-i pe toți copiii nenăscuți. Fie că place unora sau nu, pentru oamenii aparținând culturii de pe aceste meleaguri, copingul religios este foarte important atunci când avem de-a face cu evenimente traumatizante sau stresante. Religia și credința în Dumnezeu este un factor important în a face față unei situații de acest fel, așa că sfatul meu este să țineți cont de acest lucru și să mergeți la biserica dvs de suflet, să vă descărcați acolo durerea pentru că mulți părinți și-au găsit astfel alinarea. Pentru ei copilul nu a murit, el este în mâinile pline de grijă ale Domnului.
Hristos și copiii nevinovați uciși de Irod

Hristos și copiii nevinovați uciși de Irod

Maica Domnului, protejând copiii nenăscuți sau pierduți

Maica Domnului, protejând copiii nenăscuți sau pierduți

Ultimele mele cuvinte sunt pentru dvs, dragi părinți înlăcrimați: Mami și tati îndurerați, plângeți durerea voastră dacă asta simțiți să faceți acum. Ați pierdut ceva prețios, ați rămas fără un copil, o parte din visele voastre s-au stins odată cu lumina lui. Asta nu vă face mai puțin părinți, sunteți părinții unui îngeraș. Menirea voastră de a aduce pe lume o nouă viață nu s-a oprit aici, inima voastră plină de iubire se va revărsa în continuare către copilașul vostru și alții dacă vor veni. Azi suferiți și nu înțelegeți multe, sunt întrebări la care lumea aceasta nu vă poate răspunde, dar cred că măcar în parte am reușit să vă fiu alături, să vă validez emoțiile și să îi facem și pe ceilalți să înțeleagă că durerea voastră este reală.

Părintele Constantin Necula ridicase la un moment dat o problemă – pentru un copil care își pierde părinții avem în limba română cuvântul „orfan”, pentru soția ce și-a pierdut soțul avem cuvântul „văduvă”, dar nu avem nici un cuvânt în nici o limbă pentru a exprima starea în care se află un părinte ce și-a pierdut copilul…

Multă sănătate și zile binecuvântate,

Lavinia stupariu, psiholog clinician

Logo_ProVita_FaraSlogan_color_TransparentBackgound-2

Strada Teodor Mihali nr. 38-40 (zona FSEGA) Cluj-Napoca

Telefon 0264.431.891/0748.127.021

e-mail (pentru consiliere online): lavinia.stupariu@gmail.com

www.clinicaprovita.ro

BIBLIOGRAFIE

Cockburn, J. (2007). Psychological Aspects of Stillbirth. In Psychological Challenges in Obstetrics and Gynecology (pp. 173-191). Springer London.

Kübler-Ross, E. (2009). On death and dying: What the dying have to teach doctors, nurses, clergy and their own families. Taylor & Francis.

Advertisements

About Lavinia Stupariu

Sunt psiholog clinician și lucrez la Clinica ProVita din Cluj-Napoca. Specializarea mea este psihologia clinică aplicată în obstetrică-ginecologie. Lucrez cu femei însărcinate și mame cu copii mici (primele 1.000 de zile) sau preșcolari. Anul trecut am inițiat în cadrul Bisericii Ortodoxe un proiect de educație perinatală și suport pentru părinții care au copii cu vârste cuprinse între 0 și 7 ani. La clinica unde lucrez și în colaborare cu medicii de familie din Cluj voi iniția din luna octombrie 2016 un proiect de screening și interventie pentru depresia post-natală și tulburările de anxietate din perioada perinatală. Domeniile mele de interes sunt nașterea naturală, psihoginecologia, dezvoltarea cognitivă și socio-emotională a copiilor mici cu debut în perioada prenatală, tulburările psihice specifice perioadei post-natale și mai ales psihologia și medicina evidence-based.
This entry was posted in Sanatate psihica perinatala and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s