Mamele conteaza – despre tristetile si fricile mamelor si lucrurile nespuse/ascunse

Încep acest articol cu o veste bună pentru mamele din Cluj-Napoca – la Clinica ProVita a început un program de evaluare și consiliere al mamelor în perioada perinatală (însărcinate sau care au născut în ultimele 12 luni), așa că orice femeie care se află într-o astfel de situație este primită cu drag să vorbească cu un psiholog specializat pe problemele emoționale tipice acestei perioade de viață. Prima întâlnire este una de evaluare și este complet gratuită, iar următoarele sunt cu plată, dar mult reduse. Aflați mai multe detalii sunând la numerele de telefon trecute pe site-ul clinicii (aici ).

Azi doresc să scriu despre lucrurile pe care le menționăm cel mai puțin atunci când vine vorba despre sarcină/naștere/perioada de lăuzie și maternitate în general. Marea majoritate a mamelor merg regulat la un medic și trec prin toate consulturile de specialitate recomandate pentru a se asigura că vor naște un copil sănătos. Cu regret recunosc că nici în țări mai bine dezvoltate economic și social decât România consultul de specialitate numai pentru simplul screening emoțional al mamei nu se face și acest lucru este in defavoarea tuturor mamelor și copiilor lor. Dezideratul „mamă sănătoasă și copil sănătos” promovat în sistemul medical nu se referă decât la aspectele fizice, biologice ale celor doi pacienți/clienți, dar așa cum se poate vedea cu un minim de efort, emoțiile materne, în special distresul ei nu sunt deloc de neglijat. Dacă dorim să avem mame sănătoase și mai ales copii sănătoși și fericiți este extrem de important să ne ocupăm și de această latură psihologică a maternității deoarece orice distres puternic resimțit de mamă are un impact puternic asupra copilului, asupra ei înșiși și asupra familiei sale.

O să prezint pe larg într-un limbaj cât mai simplu care sunt principalele forme de afecțiuni psihologice pe care este indicat să le cunoască fiecare mamă și fiecare medic și vă rog să îndrăzniți să apelați la serviciile de specialitate deoarece în joc este viața copiilor voștri așa cum nu vă puteți imagina. Aud adesea mamele spunând cuvinte cum ar fi „o să treacă”, „trebuie să mă gândesc numai la copil”, „am o minune, este imposibil să mă simt rău”, etc. Toate acestea arată că la nivel personal, dar și social asociem imaginii unei mame cu un copil, niște emoții care trebuie neapărat să fie pozitive. Pentru cei mai mulți oameni este imposibil să înțeleagă că o mamă poate să nu se bucure de sarcina ei, că își urăște corpul pe care nu îl mai recunoaște, că regretă faptul că a devenit mamă, că pur și simplu nu mai face față provocărilor maternității, că este obosită și că plânge pe ascuns, că tremură de frică strangulată de grijă pentru copilul ei sau pentru că a avut o naștere așa de grea și traumatizantă pe care simte că nu o va ierta niciodată, că uneori se gândește ce ar fi dacă și-ar ucide copilul… Nu vă vine să credeți când citiți aceste rânduri, așa-i? Ei bine, asta este ceea ce gândesc cele mai multe mamici într-o măsură mai mare sau mai mică și din păcate ele refuză să le spună mai departe fie unui preot, unui medic sau mai ales unui psihoterapeut.

Așa trec anii și gândurile ei, chiar dacă sunt mai puțin prezente, iar emoțiile ei se diminează treptat, ele nu se sting cu totul. Maternitatea este o perioada plină de provocări, fiecare vârstă a copilului este o provocare. Pentru fiecare etapă de dezvoltare a copilului mama trece printr-o serie de emoții care adesea sunt disfuncționale, sunt puternice și iraționale – nu o ajută să își rezolve problemele nici cu sine, nici cu copilul, dar trece prin viață și societate ca fiind o mamă ca toate celelalte, ba chiar i se spune că nu e prima care trece prin așa ceva. Ei bine, dați-mi voie ca în cunoștință de cauză să vă contrazic cu putere. Am văzut în cabinetul meu mult prea mulți părinți obosiți, speriați și deprimați și vă spun că nu e normal!

Când o femeie este însărcinată lumea ei se schimbă cu totul. Mergând la un psihoterapeut, mamele pot să discute liber despre stresul cu care se confruntă, să înfrunte gândurile de tipul îngrijorărilor sau fricile legate de faptul că devine mamă. Acolo poate avea parte de un mediu suportiv și lipsit de judecăți unde poate vorbi despre subiecte interzise la nivel social, cum este frica sau regretul.

Stresul și anxietatea sau depresia experiențiate în timpul sarcinii pot să afecteze copilul ce este în deplină dezvoltare (de exemplu există studii care spun că acestea pot afecta copilul în ceea ce privește dezvoltarea sa neuronală, fizică și emoțională pe mai târziu, pot duce la nașterea prematură a celui mic, dar pot să și determine apariția hipertensiunii arteriale sau a bolilor cardiace). Așa cum am spus mai sus, există o stigmă la nivel social pentru faptul de a discuta despre distresul emoțional al femeilor însărcinate, oamenii îi spun femeii în cor că „aceasta este una din cele mai frumoase și fericite perioade din viața ei, de ce să meargă la un psiholog, doar nu e nebună…” Nu e deloc încurajator, e chiar periculos.

După ce o femeie a născut este foarte important să discute cu cineva specializat despre experiența nașterii, despre emoțiile pe care le simte față de bebeluș, față de soț, despre cum face față sarcinilor de mămică, cum relaționează cu bebelușul, despre copiii mai mari (dacă ei există și relațiile cu ei), etc. După naștere fiecare femei trece prin modificări hormonale și biologice spectaculoase, iar multe dintre ele, mai ales pe un fond de vulnerabilitate psihică anterioară pot să ducă la tulburări psihice grave. Baby-blues este un tip de afecțiune, din fericire ea trece curând după naștere, dar poate lăsa locul unei depresii postnatale. Depresia de acest tip este foarte periculoasă nu numai pentru că poate duce la suicid matern, dar dacă mama supraviețuiește, atunci în timp apare o depresie oarecum funcțională – mama își duce la împlinire datoria față de copil, dar pe ea și pe soțul ei îl neglijează profund. Chiar și grija față de copil este în acest caz superficială, se asigură că cel mic are cele necesare pentru supraviețuire (mâncare, haine, curățenie, etc), dar stimularea socială, emoțională și cognitivă a celui mic este minimă. Aceste efecte asupra copilului se văd cel mai bine când cel mic ajunge la grădiniță și nu se integrează în acel mediu, ba chiar este cel mai dificil dintre copiii din grupă.

Dacă mama a avut o naștere traumatizantă, atunci poate să treacă prin neplăcuta experiență a stresului post-traumatic și așa avem mame care pe viitor nu vor mai naște poate niciodată un copil sau vor cere să nască printr-o cezariană ce nu este deloc impusă medical. Amintirea traumatizantă a acelei nașteri nu va dispărea din mintea femeii, iar când fiica ei sau o altă femeie va auzi ce a suferit aceasta, influența socială își va face treaba – încă o persoană traumatizată indirect de o naștere grea și al cărei conflict nu este rezolvat. Frica de naștere nu este indicație pentru cezariană! Se tratează ca orice frică și se vindecă cu adevărat. Societatea noastră a ajuns în acel punct în care deși beneficiem de cele mai multe avantaje tehnologice în domeniul medical, frica de naștere le paralizează pe mame (și din nefericire și pe medici) așa de tare, încât am ajuns să ne naștem copiii cum vedeam cândva în filmele SF. Dacă nașterea era așa de periculoasă noi nu am fi fost pe acest pamânt și nici în acest număr, copii se nasc de când e lumea.

Pentru cele mai multe mame, maternitatea este sinonimă cu grijile și fricile permanente – în limbaj de specialitate noi îi spunem anxietate generalizată. Ei bine, deși des întâlnite, aceste griji permanente nu sunt deloc funcționale și vă explic de ce – o mamă anxioasă va crește un copil anxios pentru că acest tip de trăire emoțională și de comportament se învață. Ne dorim copii curajoși, independenți, cum credeți că putem avea astfel de copii dacă noi înșine nu suntem modele de independență și curaj? Stresul acesta permanent o distruge pe mamă. Dacă tânără fiind nu are probleme de sănătate, ele vor apărea în timp. Nu cred că vă doriți să suferiți de hipertensiune arterială, de diabet, afecțiuni ale tiroidei, etc. ca să menționez numai câteva din afecțiunile fizice cauzate de stres. Maternitatea nu este ușoară, așa cum am spus este plină de provocări, dar dacă mama înfruntă aceste provocări cu frică, atunci nu va face decât să adauge un plus de distres și nici măcar să nu rezolve problemele cu care se confruntă. Relațiile cu ceilalți au mult de suferit când avem de-a face cu o mamă stresată și numai de asta nu are ea nevoie.

Unele mame suferă de tulburare obsesiv-compulsivă. În aceste condiții apar tot felul de gânduri și ele sunt neplăcute pentru mamă, așa că pentru a scăpa de ele, ea recurge la tot felul de comportamente, adesea inadecvate. Așa ajung unele mame să vadă obsesiv dacă bebelușul respiră, să îl spele de zeci de ori ca să nu se îmbolnăvească, să caute cu disperare să îi dea mâncarea pe care ea o consideră cea mai bună în ciuda sfaturilor medicilor. Poate pare că este un comportament normal pentru că toți oamenii vor să le dea cea mai bună mâncare copiilor, îi spală ca să nu se îmbolnăvească și le verifică respirația când dorm. Dar dacă acest lucru ajunge să nu o mai ajute pe mamă să aibă grijă și de ea, atunci avem o problemă serioasă ce merită deplină atenție.

Atacurile de panică sunt o condiție care poate adesea să apară și înainte, și în timpul, dar și după naștere. Se consideră că nu este cu adevărat o afecțiune specifică perioadei perinatale, dar puteți găsi informații despre ea citind acest articol.

Sunt unele mame pentru care sarcina și mai ales nașterea lasă niște schimbări așa de profunde la nivel biologic încât se ajunge până la psihoză (în limbaj de simț comun oamenii îi spun nebunie, este acea tulburare în care persoana afectată spune lucruri lipsite de orice logică, cea care aude/simte/vede lucruri care nu există). Cu regret vă spun că este foarte gravă această afecțiune, cu atât mai mult cu cât mulți dintre copiii mamelor afectate riscă să moară uciși chiar de ele. Când citiți ziarele și aflați despre cazuri de mame care și-au ucis copiii, vă rog să vă gândiți că este posibil ca acele mame să fi suferit de o depresie sau de o psihoză. Dacă ginecologul său ori medicul de familie ar fi îndrumat-o să meargă și la un consult psihologic de specialitate astfel de lucruri nu s-ar întâmpla.

Sfatul meu este să mergeți să discutați cu un psiholog despre sarcina dumneavostră, despre ce simțiți, ce vă sperie, despre ce vă îngrijorează. Dacă ați născut, mergeți la un psiholog și discutați cu ea/ea despre cum a fost nașterea, despre ce simțiți acum, care sunt relațiile cu copilul și cu soțul, despre ceilalți membri ai familiei și relațiile cu ei, despre tristețile dvs, despre griji, neputințe, incapacități, oboseală, etc. Poate că nu este nevoie să mergeți decât la o singură ședință, poate veți merge la mai multe, dar toate vor fi în beneficiul dumneavostră, al celui mic și al familiei pe care o formați împreună. Și un ultim lucru de menționat este acesta – nu vă așteptați ca ceilalți să vadă că suferiți pentru că din teama de a nu fi catalogate ca nebune, mamele ascund tuturor ce simt.

În zilele ce urmează voi descrie ce înseamnă fiecare afecțiune psihică de care poate suferi o mămică în perioada perinatală. Până atunci că doresc să aveți parte de multă sănătate și de zile binecuvântate,

Lavinia Stupariu, psiholog clinician

Logo_ProVita_FaraSlogan_color_TransparentBackgound-2

Strada Teodor Mihali nr. 38-40 (zona FSEGA) Cluj-Napoca

Telefon 0264.431.891/0748.127.021

e-mail (pentru consiliere online): lavinia.stupariu@gmail.com

www.clinicaprovita.ro

Advertisements

About Lavinia Stupariu

Sunt psiholog clinician și lucrez la Clinica ProVita din Cluj-Napoca. În prezent sunt plecată la studii de specialitate în Marea Britanie. Specializarea mea este psihologia clinică aplicată în obstetrică-ginecologie. Lucrez cu femei însărcinate și mame cu copii mici (primele 1.000 de zile) sau preșcolari. În 2016 am inițiat în cadrul Bisericii Ortodoxe un proiect de educație perinatală și suport pentru părinții care au copii cu vârste cuprinse între 0 și 7 ani la care au participat circa 200 de părinți. La clinica unde lucrez și în colaborare cu medicii de familie din Cluj am ințiat în luna octombrie 2016 un proiect de screening și interventie pentru depresia post-natală și tulburările de anxietate din perioada perinatală la care au participat peste 600 de mame. Domeniile mele de interes sunt nașterea naturală, psihoginecologia, dezvoltarea cognitivă și socio-emotională a copiilor mici cu debut în perioada prenatală, tulburările psihice specifice perioadei post-natale și mai ales psihologia și medicina evidence-based.
This entry was posted in Depresia postnatala and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s