Când o femeie află că este însărcinată, în cele mai multe situații prima sa reacție este aceea de a se asigura că totul este în regulă cu copilul ei și pentru aceasta recurge la o multitudine de analize medicale, la vizite la cei mai buni medici, se înscrie la cele mai bune cursuri de pregătire pentru naștere, caută cele mai prietenoase spitale, etc. Ei bine, nu e totul! Sănătatea fizică a bebelușului și starea de sănătate fizică a mamei sunt numai o parte a experienței maternității deoarece aceasta vine cu o mulțime de provocări psihice cu care probabil niciodată mama nu s-a confruntat și adesea nu știe cum să le facă față. Ce a omis? Să se gândească serios cât este de pregătită pentru acest pas din punct de vedere psihic și unde poate să ceară ajutorul dacă ceva nu este în regulă. De ce? Pentru că rata de apariție a afecțiunilor psihice perinatale nu este deloc mică și impactul lor este uriaș atât asupra mamei, cât și asupra familiei, mai ales a copilașului.
Din păcate curentul biomedical ce își face puternic simțită prezența în medicina actuală, deși tratează cu succes multe afecțiuni fizice, rămâne blocat în acest cadru al afecțiunilor fizice cu cauze și consecințe biologice. Numai că adesea experiențe fizice simple (cum este o sarcină) pot să aibă ca efect multe consecințe psihice și acestea nu trebuie deloc să fie neglijate. Nu este destul ca dintr-o maternitate să iasă o mamă și un bebe sănătoși fizic, sănătatea lor mentală contează la fel de mult.
Femeile trăiesc o mulțime de simptome cu diverse nivele de severitate și durată atunci când se face trecerea la viața de mămică. O parte dintre simptome se remit de la sine pe măsură ce mama se adaptează noiii situații, dar pentru altele, distresul experiențiat este mai sever decât este de dorit și îi afectează buna funcționare socială și profesională.
Statisticile spun că o femeie din cinci poate să prezinte depresie postnatală, altele că raportul merge până la una din șapte, ceea ce nu este deloc puțin (Segre et al., 2007). Cokburn și Pawson (2007) atrag atenția asupra faptului că se acordă mai multă atenție unor condiții medicale tratabile (cum este pre-eclampsia) decât depresiei postnatale – dacă pre-eclampsia apare cu o rată de 10%, depresia are o rată de 13% și nimeni nu discută despre ea. Autorii citați susțin că „incidența depresiei severe este probabil mai mare decât cea a eclampsiei. Ca și în cazul acesteia din urmă, rezultatul final poate fi moartea mamei și repercursiuni pe termen lung pentru copil. Noi alocăm o mare parte din resursele și serviciile medicale pentru pre-eclampsie cum ar fi internarea în spital, analize, dar nu avem practic nimic pentru depresie. … S-a demonstrat temeinic că suportul social este cheia pentru prevenție, dar obstetricienii tind să creadă că această abordare nu este una medicală, cel puțin nu este antenatală și ca atare nu este în puterea lor să o influențeze. Nimic nu poate fi mai departe de adevăr” (pg. 141).
Studiile recente susțin că prevalența diagnosticului pentru tulburarea depresivă este de circa 13% la trei luni după naștere. Pentru 40% dintre aceste femei, simptomele încep din timpul sarcinii, iar femeile care au trecut sau trec prin astfel de episoade emoționale au o rată a recăderii cuprinsă între 20-40% ce poate să apară după alte nașteri.
Am scris mai multe despre depresia postnatală în materialul pe care îl găsiți aici și citindu-l veți găsi mai multe informații generale despre simptome, diagnostic, baby-blues, factori predispozanți, etc. De asemenea, vă recomand și acest material deoarece am pus în el o grilă de autoevaluare ce vă poate ajuta să vă dați seama dacă suferiți de această afecțiune sau nu și unde puteți să apelați la ajutor de specialitate.
Sfatul meu este acesta – dacă simțiți că ceva nu este în regulă mai multe zile la rând de-a lungul și a unei singure săptămâni, cereți ajutorul unui psiholog. Poate că nu este nevoie să mergeți la cabinetul său decât o singură dată. Nu vă tratați singure și mai ales nu așteptați să treacă de la sine pentru că nu se va întâmpla! În cel mai bun caz veți dezvolta o depresie postnatală funcțională (aveți simptomele, dar le reprimați sau dezvoltați așa de multe comportamente care fac imposibilă exprimarea emoțională negativă încât nu numai dvs, dar toată lumea consideră că nu aveți nimic. Totul până la un alt stresor major din viața dvs, când efectele sunt și mai grave!). Aud adesea mămici care se încurajează pe sine sau pe altele cu cuvinte ca „nu ai de ce să fii deprimată, ai un copil sănătos, revino-ți pentru el”, etc și vă spun sigur că nu ajută cu nimic. Poate că vă veți ridica din pat, vă veți șterge lacrimile sau le veți ascunde, veți spăla copilul, îl veți alinta și alăpta, dar emoțiile acelea puternice de gol interior nu vor dispărea. De ce? Vă spun imediat:
- depresia postnatală nu apare într-un vid, gândiți-vă la ea ca la un pod ce se sprijină pe doi piloni. Primul este o experiență depresivă anterioară pe care a suferit-o mama (dacă ați fost deprimată în timpul sarcinii sau în adolescență, șansele să dezvoltați depresie după ce ați născut sunt mari, mai ales dacă ați suferit un baby-blues intens). Al doilea pilon este suportul social – adică resursele emoționale, psihice, cognitive, financiare, etc, ce provin de la cei din jur, mai precis de la persoanele apropiate. Din păcate nu toate sarcinile apar în condiții de basm, unele mame se despart de tații copiilor lor chiar în timpul sarcinii sau la scurt timp după naștere, altora le pot muri soții sau unul din părinți, dacă nu chiar ambii, pot să își piardă locul de muncă, să se mute în altă localitate sau țară unde adaptarea de face mai greu, etc. Este suficient ca numai unul dintre acești piloni să fie puternici în viața dvs că aveți șanse crescute să dezvoltați o depresie.
- suferința psihiatrică este cauza majoră de moarte a mamei (Almond, 2009). Suicidul pare să fie cauza directă sau indirectă a morții ce apare la mame la un an după ce au născut (să vă aduc aminte de un caz cunoscut la noi în țară pe această temă?). De asemenea, pot să existe multe tentative nereușite de suicid.
- deși simptomatologia depresivă se poate remite spontan sau să răspundă la consilierea informală realizată de persoane ce sprijină ventilarea emoțională, circa 1/3 dintre femei vor rămâne deprimate și vor avea nevoie de tratament.
- depresia netratată poate să contribuie la dezvoltarea unei dispoziții emoționale cronice, refractare a mamei, ce are consecințe negative pentru relația maritală, fapt ce poate duce la separarea cuplului. Astfel pot să fie afectați și copilul sau frații săi.
- dificultățile emoționale prin care trec femeile sunt adesea ascunse. Acest fapt se datorează probabil atitudinii sociale și culturale față de bolile psihice și intervenția psihologică. Femeile se tem să nu fie etichetate și stigmatizate, se tem că ceilalți le vor percepe ca fiind mame rele și mai ales că cel mic le va fi luat și crescut de altcineva. Dar boala însăși face ca mamele să se simtă izolate și să nu își dorească să relaționeze cu nimeni, nici măcar cu specialiști care le pot ajuta.
Depresia afectează grav relația dintre mamă și copil – bebelușii sunt foarte sensibili la calitatea îngrijirii pe care o primesc în primele luni de viață. Simptomele depresive cum este dispoziția emoțională negativă face dificil pentru mamă să se implice într-o interacțiune veselă cu copilașul ei. O mamă deprimată poate să fie mai retrasă, mai puțin disponibilă și mai iritabilă.
Unii dintre factorii de risc pentru depresia postnatală pot să aibă efect asupra capacității mamei de a avea grijă de copilul ei. Exemple de acest tip de factori includ suportul social scăzut din partea celorlalți sau a soțului, o stimă de sine scăzută, lipsa banilor sau grija legată de stabilitatea unei locuințe. Când mamele și bebelușii se angajează într-o interacțiune pozitivă, atunci există contact vizual și răspunsuri sensibile din partea mamei. Cei mici cresc cel mai bine în urma experiențelor calde din partea mamei deoarece acest fapt le creează expectanța că nevoile lor fizice și emoționale vor fi împlinite. Influențele negative ale depresiei postnatale în primul an de viață au arătat că există efecte negative asupra dezvoltării emoționale și cognitive a celor mici și ele pot să persiste până în copilăria târzie. Există studii care spun că cel mai tare sunt afectați de depresia mamei copiii în perioada când merg la grădiniță (Goodman et al., 2011), mai ales băiețeii sunt foarte afectați (Robinson et al., 2008). Dacă aveți de-a face cu un copil de circa 5 ani pe care mama spune că nu îl mai poate stăpâni și care creează o mulțime de probleme comportamentale la grădiniță, se prea poate ca o depresie postnatală să fie de vină, ea este cauza unor comportamente prosociale pe care cel mic nu le-a învățat la timp din partea mamei și acum efectele sunt și mai greu de remediat.
Revin cu îndemnul de a vizita un specialist dacă simțiți că ceva nu este în regulă. Nu este o rușine să mergeți la un specialist. Dacă nu știți de unde să începeți, puteți intreba aici și în măsura în care pot, vă îndrum încotro vă puteți îndrepta. Tineți cont că deși credeți că pentru cel mic vă lăsați emoțiile deoparte, lui îi faceți la fel de mult rău cât dvs. Vă aștept cu întrebări și până atunci vă doresc multă sănătate și zile binecuvântate!
Lavinia Stupariu, psiholog clinician
Strada Teodor Mihali nr. 38-40 (zona FSEGA) Cluj-Napoca
Telefon 0264.431.891/0748.127.021
e-mail (pentru consiliere online): lavinia.stupariu@gmail.com
BIBLIOGRAFIE
Almond, P. (2009). Postnatal depression: a global public health perspective.Perspectives in public health, 129(5), 221-227.
Cockburn, J., & Pawson, M. E. (2007). Psychological Challenges in Obstetrics and.
Goodman, S. H., Rouse, M. H., Connell, A. M., Broth, M. R., Hall, C. M., & Heyward, D. (2011). Maternal depression and child psychopathology: A meta-analytic review. Clinical child and family psychology review, 14(1), 1-27.
Robinson, M., Oddy, W. H., Li, J., Kendall, G. E., De Klerk, N. H., Silburn, S. R., … & Mattes, E. (2008). Pre‐and postnatal influences on preschool mental health: a large‐scale cohort study. Journal of Child Psychology and Psychiatry,49(10), 1118-1128.
Segre, L. S., O’Hara, M. W., Arndt, S., & Stuart, S. (2007). The prevalence of postpartum depression. Social psychiatry and psychiatric epidemiology, 42(4), 316-321.
Sanatate psihica la feminin 